A fi extraordinar

De când cu această extraordinară libertate de exprimare, care a dus la o la fel de extraordinară circulaţie a ideilor, fiecare dintre noi este bombardat zi de zi, fără să își dea seama, cu o extraordinar de mare cantitate de informaţii. Dincolo de utilitatea pe care o pot avea acestea, un rol extraordinar (nu-i aşa că devine enervant cuvântul?) de important este acela că, în sens cumulat, aceste informaţii transmit atitudini, modele de gândire, adevărate filosofii de viaţă.

Cel mai mare impact l-a avut şi încă îl are filosofia de viaţă de tip american, cu apologia performanţei, a puterii personale, a individualităţii şi a libertăţii în general. Din punctul meu de vedere, toată această filosofie poate fi reprezentată (fără a se limita la) de o expresie pe care tot la americani am auzit-o: Be the best, fuck the rest. Energia pozitivă pe care o emană această maximă (căci există şi chiar din plin) maschează o poate la fel de puternică energie negativă. Şi nu mă refer la a doua parte a sintagmei, uneori o astfel de atitudine te poate salva de la multe dureri de cap şi chiar conflicte inutile - a nu se înţelege că o promovez - ci la un aspect care poate multora dintre noi ne scapă: înţelegerea denaturată a conceptului "the best".

Aici voiam să ajung cu toată povestea asta. Societatea de azi ne tot îndeamnă - prin canalele amintite - să fim foarte buni, să fim performanţi, să fim extraordinari (sunt sigur că aţi auzit nu o dată îndemnul Live your life extraordinarily). Nimeni nu ştie însă ce înseamnă acest extraordinar. Fiecare dintre noi încearcă să îşi definească propria imagine despre acest concept atât de seducător şi totuşi atât de ermetic (poate tocmai de aceea). Desigur, este foarte bine faptul că trecem prin filtrul propriei raţiuni (creative) noţiunea de extraordinar, înainte de a o urmări în viaţă. Dar trebuie să ne întrebăm: cât de proprie ne este nouă această raţiune creativă?

Tot acel flux informaţional - acela extraordinar de care vorbeam mai devreme - ne defineşte nepermis de mult structura noastră raţională. Prin urmare, vom înţelege aşa cum ne este sugerat să înţelegem, adică vom fi extraordinari conform standardului. Un standard care, din punctul meu de vedere, este denaturat la nivel moral. Se depărtează prea mult de valoarea cea mai importantă pe care trebuie să o aibă fiecare dintre noi în minte atunci când acţionează: omul. Aşa că, înainte de a dori să fim extraordinari - din orice punct de vedere - trebuie să ne asigurăm că suntem sau că ne străduim să fim EXTRAORDINARI acolo unde contează:

Fii un extraordinar fiu/fiică

Fii un extraordinar frate/soră

Fii un extraordinar prieten

Fii un extraordinar părinte

Fii un extraordinar cetățean

După ce devii extraordinar (e ultima oară când folosesc cuvântul, promit) în fiecare sens amintit mai sus, atunci poți da frâu liber imaginației și poți extinde noțiunea în ce direcție dorești. Dar, între noi fie vorba, după ce reușești cele de mai sus, nu o să mai ai nevoie de nimic! Totul va veni de la sine.

Franchete occidentala

Am citit astazi un articol interesant, de fapt un rezumat al unui articol interesant (din pacate, nu am stiu limba Germana ca sa il pot citi in original), care vine, intr-un fel foarte straniu, in completarea postarii mele anterioare. Fara prea multe comentarii, las articolul sa vorbeasca de la sine.

Presa elveţiană: României i se trage de la corupţie

Situaţia din România este generată de corupţia răspândită la toate nivelurile şi de mentalitatea românilor, consideră publicaţia elveţiană Neue Zurcher Zeitung, citată de Deutsche Welle.

Autorul articolului, Jan Koneffke, scriitor şi eseist german care trăieşte la Viena şi la Bucureşti, enumeră cauzele care au condus la actuala stare de fapt din România - fatalismul accentuat şi corupţia.

"Dacă buzunarul public este gol, atunci aceasta nu se datorează doar unui management defectuos, ci în primul rând corupţiei răspândite", notează autorul articolului intitulat "De ce nu reuşeşte România să iasă din mlaştina corupţiei", enumerând o serie de nereguli, printre care privatizările nerentabile pentru buget, dar profitabile pentru guvernanţii de la Bucureşti, contractele oferite de stat unor firme care aparţin unor politicieni sau rudelor acestora, sistemul clientelar, aparatul administrativ ineficient şi evaziunea fiscală.

"Corupţia nu se limitează la oligarhi", adaugă Neue Zurcher Zeitung, precizând că personalul medical încasează bani pentru aproape orice serviciu, elevii dau bani profesorilor la bacalaureat, proprietarii de vile beneficiază de ajutor social, iar persoane care pretind că sunt nevăzătoare au permise de conducere.

"O mare parte a societăţii înşeală statul român", constată publicaţia din Zurich, subliniind că la toate acestea se adaugă un pronunţat individualism, nepăsarea faţă de ceilalţi, plăcerea de a încălca legile.

Ziarul elveţian denunţă fatalismul unui popor fără drepturi în faţa clasei politice şi o "considerabilă înapoiere", amintind de rezultatul unor sondaje de opinie. Spre exemplu, publicaţia notează că 42 la sută dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pamântului sau că, dacă ar fi posibil, 41 la sută l-ar alege pe Nicolae Ceauşescu preşedinte.

"Cu o justiţie care se afundă în mlaştina corupţiei, aceasta nu va putea fi secată", continuă Neue Zurcher Zeitung, apreciind că "Bruxellesul pare a crede în poveşti".

Publicaţia este sceptică în legătură cu posibilitatea depăşirii situaţiei, dar identifică unele soluţii: coagularea unei societăţi civile active, cu un pronunţat spirit de solidaritate, precum şi exercitarea unor presiuni reale din partea Bruxellesului asupra conducerii de la Bucureşti.

Articolul a fost preluat de pe site-ul Realitatea TV, la adresa: http://www.realitatea.net/presa-elvetiana-romaniei-i-se-trage-de-la-coruptie_743323.html

Despre noi şi cei din jurul nostru

Când mă uit în jurul meu, în România anului 2010, un singur lucru mă sperie - şi mă înfurie în egală măsură - mai mult decât orice: felul robotizat în care trăim! Deşi nu am trăit-o direct, îmi permit totuşi să spun că Revoluţia din 89 nu a folosit la nimic românului. Sigur că da, mi se va spune că "ai uitat de libertate... am câştigat libertate". Serios? Ce este aceea libertate? Dincolo de polemici filosofice sau încercări mundane de exemplificare (pot să spun ce vreau fără să mă aresteze nimeni - pueril punct de vedere), am curajul să spun că noi nici nu mai înţelegem această noţiune. Mai pe scurt: nu am înţeles nimic din evenimentele trecute.

Ar fi trebuit să înţelegem că libertatea nu este un dar, este o responsabilitate. Ar fi trebuit să mai înţelegem şi că libertatea nu este o perpetuă stare de bine si plăcere, este de fapt o foarte mare oportunitate. Ar fi trebuit să înţelegem - sau ar fi trebuit să ni se spună - că odată ce ai câştigat "libertate", eşti pe cont propriu şi că privilegiul de a fi liber vine cu un preţ foarte scump: trebuie să munceşti şi să dovedeşti că meriţi să fii liber.

"Mircea, fa-te ca lucrezi !" Epocal, nu? Asta am avut noi de spus la momentul de răscruce al câştigării libertăţii noastre. Prin urmare, asta am asimilat şi asta am propovăduit în ultimii 20-şi de ani. Ne-am făcut că trăim, ne-am făcut că muncim, ne-am făcut că suntem fericiţi, ne-am făcut că suntem liberi. Am menţionat mai devreme preţul scump al libertăţii, ei bine, am ajuns la data scadenţei. Trebuie să plătim pentru 20 de ani în care ne-am făcut că suntem cetăţeni ai unei ţări libere. Tot ce se întâmplă în jurul nostru este un rezultat direct al absenţei noastre.

Nu am putut numai să observ. M-am tot întrebat care ar fi soluţia trezirii noastre. Eu cred că trebuie să ne reamintim cum era să trăieşti cu pasiune. Trebuie să renunţăm a ne reconforta cu gândul unei slujbe liniştite, sigure, care "pune pâinea pe masă". Trebuie să renunţăm la mulţumirea de sine. Să învăţăm cum să ne judecăm şi să învăţăm să ne stabilim obiective şi standarde. Şi apoi să ne reamintim ce înseamnă să faci ceva cu pasiune, cu plăcere. Faptul că "astea sunt vremurile" şi că "nu am timp să visez, tre să câştig un ban" nu sunt scuze. Poate că unii chiar nu au altă alegere. Dar majoritatea dintre noi avem oportunitatea de a alege. Şi cu siguranţă că o au cei cărora li se adresează această postare.

În încheire, amintesc o vorbă de duh a unui om cu foarte mult duh, Antoine de Saint-Exupery:

Nu ai dreptul să renunţi la un efort, decât în numele altui efort, pentru că trebuie să creşti neîncetat!